Am ascultat de-a lungul anilor sute de povesti despre parteneri care seamana cu parintii. Povesti de iubire, de frica, de rusine, de abandon. Si, daca ar fi sa le compar, as spune ca multe dintre ele incep in acelasi loc: acasa, in copilarie.
Desi fiecare familie e diferita, exista anumite tipare care se repeta aproape obsesiv in cultura noastra romaneasca. Crescuti intre „ce zice lumea”, „taci din gura” si „parintii stiu mai bine”, ajungem adulti cu rani pe care nici nu le vedem, dar care ne conduc relatiile.
Vreau sa-ti arat cum functioneaza asta, dar nu intr-un mod abstract sau „psihologic” rece. Ci din perspectiva omului care a stat in fata celor care si-au pus intrebarea: „De ce mi se intampla mereu acelasi lucru?”
Cand ai invatat sa meriti iubirea doar daca te sacrifici
O pacienta, sa-i spunem Andreea, avea 34 de ani si o relatie in care facea totul: cumpara cadouri, planifica vacante, avea grija de partener cand era bolnav, il asculta ore intregi dupa o zi grea. Dar se simtea neimplinita. Avea senzatia ca daca intr-o zi nu e „utila”, va fi parasita. Si asta i se intamplase in relatiile anterioare: era parasita fara explicatii.
Cand am lucrat impreuna, a realizat ca, in copilarie, fusese „fetita buna”. Parintii ei aveau multe probleme si ea devenise cumva „adultul” din casa – nu cerea nimic, avea grija de fratele mai mic, lua note bune. In timp, a asociat iubirea cu utilitatea. Daca ajuta, era laudata. Daca se odihnea, era lenesa.
Cum te afecteaza:
Ajungi sa te pierzi in nevoile celuilalt. Sa dai, sa dai, sa dai… si cand ai nevoie, sa nu mai stii nici ce sa ceri.
Solutia:
Sa te intrebi: Daca n-as mai face nimic pentru partenerul meu o perioada, m-ar mai iubi? Asta nu inseamna sa devii egoist, ci sa exersezi echilibrul. Iubirea nu e o rasplata pentru efort, ci un spatiu in care poti fi tu.
Cand ai invatat ca linistea e mai importanta decat sinceritatea
L-am cunoscut pe Vlad, un barbat de 40 de ani, calm, educat, aparent linistit. Spunea mereu ca se intelege bine cu toata lumea, dar in cuplu… totul se rupea dupa un timp. Partenerele il spuneau ca este distant si pasiv-agresiv.
Cand am sapat mai adanc, am aflat ca in copilarie asistase la multe certuri aprinse intre parinti. Tatal ridica vocea, mama plangea, iar Vlad statea in camera lui cu perna pe urechi. A invatat ca cearta = durere. Asa ca, adult fiind, a evitat orice fel de confruntare. Cand era suparat, spunea „nu e nimic”, cand avea nevoie de ceva, „nu conteaza, ma descurc”. Doar ca frustrarile se adunau si izbucneau la un moment dat, facandu-l sa se distanteze sau sa se izoleze.
Cum te afecteaza:
Nu poti sa te apropii in mod real de cineva daca eviti tensiunile. Tacerea nu vindeca.
Solutia:
Invata sa spui lucrurilor pe nume inainte sa explodeze. E mai greu sa spui „ma simt ignorat” decat sa pleci din relatie fara explicatii, dar e mult mai sanatos.
Cand mama sau tata raman „centrul universului” si la 35 de ani
Alina avea 29 de ani si era intr-o relatie care scartaia. Iubea un barbat de varsta ei, dar nu putea sa-i ofere intimitatea dorita. Mama ei era mereu prezenta: decidea cu ce se imbraca, o suna de 5 ori pe zi, o intreba daca „el” o respecta cum trebuie. Cand i-am spus ca mama ei are un rol intruziv, a izbucnit: „Dar mama e tot ce am avut! Ea m-a crescut singura, cum sa nu conteze ce spune?”
Aici intervine un mecanism subtil, dar periculos: loialitatea nesanatoasa. Cand un parinte a suferit in relatie sau s-a sacrificat pentru copil, acesta se simte, la randul lui, dator. Iar datoria asta il tine departe de intimitatea emotionala cu un partener.
Cum te afecteaza:
Nu poti sa-ti cladesti o viata personala cand o parte din tine traieste in continuare pentru a-ti proteja parintele.
Solutia:
A-ti iubi parintele nu inseamna sa accepti implicarea lui in viata ta. Ai voie sa iti iubesti mama si in acelasi timp sa-i pui limite. Nu esti dator sa fii copilul ei toata viata. Esti adult in viata ta.
Cand crezi ca nu meriti mai mult decat ai primit
Poate cel mai dureros caz a fost al unui barbat care, desi avea o relatie stabila, gasea constant moduri de a o sabota. Era infidel, distant, isi denigra partenera. Cand l-am intrebat daca o iubeste, a spus: „Da… si tocmai de-asta ma sperie. Parca nu sunt omul potrivit pentru ea.”
De copil fusese invatat ca iubirea vine cu multa suferinta. Tatal plecase, mama suferea. Cand aparea ceva frumos in viata lui, ca nu are voie sa se bucure prea mult. Avea inradacinata adanc ideea ca nu merita iubirea. Ca nu e pentru el.
Cum te afecteaza:
Te autosabotezi. Nu lasi pe nimeni sa te iubeasca sincer pentru ca in adancul tau nu crezi ca esti demn de asta.
Solutia:
E nevoie sa reiei relatia cu tine. Sa te vindeci. Sa te uiti la copilul din trecut si sa-i spui: „Ce ti s-a intamplat nu e vina ta. Meriti.” Pare simplu, dar e un proces de durata.
Ce rol are familia in alegerea partenerilor?
Inca de cand suntem mici, ne formam o idee (chiar daca nu constienta) despre cum arata o relatie. Invatam ce inseamna apropierea, ce inseamna siguranta, cum se exprima iubirea – toate astea prin relatia cu parintii sau persoanele care ne-au crescut.
In psihologie, asta se numeste teoria atasamentului. Exista patru stiluri de atasament: sigur, anxios, evitant si dezorganizat. Daca ai crescut intr-un mediu cald, previzibil, in care ai fost inteles si ascultat, sunt sanse mari sa cauti (si sa accepti) parteneri care se poarta la fel. Daca, in schimb, copilaria ta a fost marcata de tensiuni, raceala, respingere sau lipsa de prezenta emotionala, s-ar putea ca, fara sa-ti dai seama, sa fii atras de persoane care reactiveaza aceleasi rani.
De ce ne atrag – chiar si fara sa vrem – oameni care seamana cu parintii nostri?
Foarte des, oamenii ajung in relatii in care se repeta, intr-o forma sau alta, ceea ce au trait in copilarie. Uneori partenerul seamana cu tatal sau mama. Alteori ne comportam noi insine asa cum s-au comportat ei cu noi.
De ce? Pentru ca ce e familiar, ni se pare sigur. Si pentru ca mintea noastra a invatat, la un moment dat, ca asta e iubirea.
In terapia traumei, vorbim despre compulsia la repetitie – o tendinta inconstienta de a recrea scenariile dureroase din trecut, in speranta ca de data asta se vor termina altfel. Asa se face ca multi oameni care au crescut cu parinti reci, absenti sau agresivi, se trezesc in relatii in care traiesc aceleasi sentimente – respingere, confuzie, dorinta de a fi apreciati.
Ce poti face daca observi ca te atrag parteneri care seamana negativ cu unul dintre parinti?
Daca ai ajuns sa vezi asta la tine, sa stii ca e un pas imens. Multi oameni raman blocati in acest tipar ani de zile fara sa-l observe. Asa ca, inainte de orice, felicita-te pentru ca ti-ai dat seama.
Apoi, iti recomand cateva directii care pot ajuta:
– Incearca sa identifici trasaturile negative care te-au atras in trecut si care seamana cu cele ale parintelui tau. Fa o lista cu ele.
– Cauta alte trasaturi in viitorii parteneri – cele care arata ca un om stie sa construiasca o relatie sanatoasa: asumare, sinceritate, empatie, stabilitate, comunicare, blandete, maturitate emotionala.
– Fii atent la ce simti in corpul tau. Daca ai crescut intr-un mediu tensionat, e posibil ca agitatia emotionala dintr-o relatie sa ti se para normala – chiar placuta. Dar iubirea reala nu e despre adrenalina. Daca relatia e furtunoasa, poate fi un semnal ca repeti ceva cunoscut, nu ceva sanatos.
La inceput, relatiile sanatoase pot parea „prea linistite”. Poate chiar plictisitoare. Dar asta e pentru ca sistemul tau nervos a fost obisnuit cu altceva. In timp, inveti ca linistea si stabilitatea pot fi cele mai profunde forme de siguranta.
Daca simti ca repeti acelasi tipar si nu reusesti sa iesi din el, psihoterapia te poate ajuta sa intelegi mai clar de unde vine acest atasament si cum il poti transforma. Lucrez si ca psihoterapeut online, asa ca, daca iti e mai usor sa incepi de acasa, ai aceasta optiune la indemana. Nu trebuie sa ramai blocat in trecut – exista cai reale spre relatii mai sanatoase si mai blande cu tine insuti si cu ceilalti.
Ce sfat le dau celor care vor sa faca alegeri mai bune in relatii?
In primul rand, le spun sa fie blanzi cu ei. Sa nu se grabeasca, sa nu incerce sa „repare” totul dintr-odata. Dureaza. E un proces. Uneori vindecam rani care nici macar nu sunt doar ale noastre – ci vin de la generatii intregi.
Dar vestea buna e ca se poate. Poti invata sa iubesti altfel. Poti invata sa te simti in siguranta intr-o relatie. Poti exersa lucruri noi – si chiar daca la inceput pare nefiresc, cu rabdare si sprijin o vei face natural.
Daca esti deja intr-o relatie, puteti merge impreuna la terapie de cuplu. Nu trebuie sa astepti pana „e grav”. Terapia poate fi si o unealta de crestere, nu doar de salvare.
Nimeni nu iubeste perfect. Dar fiecare relatie te poate aduce mai aproape de tine, daca alegi sa inveti ceva din ea.
Vrei sa iesi din tiparul relatiilor dureroase?
Daca ti se pare ca traiesti iar si iar aceeasi poveste, doar cu alte personaje, sa stii ca nu esti singur. Primul pas e sa te intrebi: „De unde vine asta? Ce ma face sa aleg iar acelasi drum?”
Invatarea unei relatii sanatoase e ca invatarea unei limbi straine. La inceput te incurci, nu-ti iese, ti se pare artificial. Dar apoi… devine o a doua natura. Si e mult mai frumos decat ce credeai ca meriti.
Daca simti ca ai ajuns in punctul in care ai nevoie de ghidare, si esti in cautarea unui cabinet de psihoterapie in Bucuresti, poti incepe o terapie centrata pe stil de atasament si relatii. Daca ceri ajutor nu inseamna ca e ceva in neregula cu tine. Inseamna ca ai curajul sa te uiti la ce doare si sa ai grija de tine. Poate doar ai fost ranit. Si acum ai sansa sa faci altfel.
Schimbarea nu e usoara. Dar e posibila. Si o meriti cu totul.